Cornel Dinu nu este mulțumit de jocul prestat de Dinamo: „Mixtura aceasta are nevoie de timp!”

Cornel Dinu nu este mulțumit de jocul prestat de Dinamo: „Mixtura aceasta are nevoie de timp!”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dinamo a fost înfrântă, 0-1, de câtre UTA Arad, în etapa a cincea a Ligii 1. Cornel Dinu, fost antrenor și jucător la Dinamo, s-a declarat nemulțumit de jocul prestat de formația din „Ștefan cel Mare”.

Unicul gol al partidei a fost marcat, în minutul 42, de Ioan Hora din penalty.

Cornel Dinu nu este mulțumit de jocul prestat de Dinamo

„Procurorul” susține că este o mare diferență între Dinamo din perioada lui Ionuț Negoiță și cel din prezent. Acesta consideră că este nevoie de timp pentru ca formația roș-albastră să formeze un grup care să presteze un fotbal de calitate.

„Cert este că se dovedeşte că drumul este lung de la Dinamoul lui Negoiţă, Bălănescu, Iorga şi tot felul de dezastre cu impresari greci, până la Dinamo cu aceşti urmaşi ai lui Franco şi Santiago Bernabeu. E greu, pentru ca mixtura aceasta are nevoie de timp”, a declarat Cornel Dinu pentru Telekom Sport.

După înfrângerea cu UTA Arad, Dinamo se situează pe poziția 12 din Liga 1, cu cinci puncte obținute.

Ce spune Cornel Dinu despre plecarea lui Cătălin Straton la FCSB

„Procurorul” susține că Straton ar fi trebuit păstrat la Dinamo, deoarece ar fi fost de folos pentru echipa roș-albă. În plus, acesta este nemulțumit că rivala FCSB a profitat de plecarea lui Straton de la Dinamo și l-a transferat.

„Ca prezenţă în joc, Straton şi-ar fi justificat în continuare prezenţa la Dinamo şi ca portar. Este o măsură uşor grăbită, adică ar fi trebuit să rămână în continuare în lotul echipei. Probabil că a fost mai guraliv, în termeni populari. Dacă există această atitudine, îl pui la punct şi încerci să îl aşezi în folosul echipei, când a dovedit că poate să fie un real folos pentru echipă. E bine de multe ori să încerci să nu întăreşti adversarul, mai ales când peste două săptămâni joci cu el. Steaua a avut un portar care a mai oscilat, mă refer la Vlad”, a spus Cornel Dinu.

Cosmin a avut prima tangență cu presa la vârsta de 15 ani, când a început să scrie pentru volan.ro. Apoi a semnat articole pentru mai multe publicații din domeniul tech, cum ar fi gadget-talk.ro, dexblog.ro sau urbanteh.ro. La vârsta de 17 ani, a debutat în presa sportivă, pe site-ul ionalexandru.ro. ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”. Calculul făcut de un celebru economist
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”. Calculul făcut de un celebru…
Anunțul făcut despre Radu Drăgușin imediat după prestația din meciul cu Manchester City + Nota primită în presa din Anglia
Anunțul făcut despre Radu Drăgușin imediat după prestația din meciul cu Manchester City + Nota primită în presa din Anglia
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce a născut 6 copii
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce a născut 6 copii
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
Un băiat de 16 ani, autorul oribilei crime din Crângaşi. El şi un amic au atacat un bărbat pe stradă şi l-au bătut până l-au omorât:
Un băiat de 16 ani, autorul oribilei crime din Crângaşi. El şi un amic au atacat un bărbat pe stradă…
Descoperire ULUITOARE la piramidele din Giza! Are formă de L și mai multe...
Descoperire ULUITOARE la piramidele din Giza! Are formă de L și mai multe...
Valentina Pelinel l-a dat de gol pe Cristi Borcea: Are probleme! Calvarul prin care trece omul de afaceri
Valentina Pelinel l-a dat de gol pe Cristi Borcea: Are probleme! Calvarul prin care trece omul de afaceri
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la doar 17 ani: „Nu aveam viteză, aveam 115-120 km/h maxim”
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la doar 17 ani: „Nu aveam…
Anunțul venit acum despre PACE. Putin este de acord
Anunțul venit acum despre PACE. Putin este de acord
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cadoul ucigaș pe care părinții insistă să-l ofere copiilor lor: „Unii fac eforturi peste limite pentru a îndeplini această dorință”
Cadoul ucigaș pe care părinții insistă să-l ofere copiilor lor: „Unii fac eforturi peste limite pentru a îndeplini această dorință”
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în…
Cât costă noul Hyundai i20 în România. Bate Dacia la preț?
Cât costă noul Hyundai i20 în România. Bate Dacia la preț?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×